Atenție!
Această secțiune conține informații despre medicamente, din care publicitatea nu este cerut prin lege. Această informație este destinată doar pentru familiarizare, este cu caracter științifico-informațional și nu trebuie estimată drept Informație publicitară pentru un cerc larg de persoane. Conform legislației în vigoare, doar lucrătorii medicali și farmaceutici au acces la informația respectivă. Vă rugăm să confirmați dacă sunteți lucrător medical sau farmaceutic.

Gastrokind®

Tulburările gastrointestinale la copii se întâlnesc aproape la fel de frecvent ca și bolile respiratorii. Deosebit de sensibile la ele sunt copiii mici, al căror sistem digestiv se află încă în faza de formare și devenire, ceea ce este condiționat de insuficiența de enzime, capacitatea contractilă scăzută a pereților intestinali, popularea incompletă cu microfloră a intestinului. De aceea, în prezența erorilor în dietă, supraalimentării, la trecerea de la alăptarea la sân la alimentația artificială, la introducerea alimentației complementare la copii poate apărea greața, voma, durerile stomacale, diareea sau, invers, constipația. Deci, cum pot face față picii unui astfel de număr de simptome? Specialiștii recomandă preparate complexe pe o bază naturală, de exemplu, Gastrokind.

Gastrokind* este un preparat complex natural german, care poate ajuta în înlăturarea diferitor tulburări gastrointestinale la copiii mai mari de 1 an. Datorită compoziției sale, Gastrokind reglează tonusul și peristaltismul tractului gastrointestinal, are efect spasmolitic, antiinflamator și analgezic, contribuie la înlăturărea unor astfel de simptome, ca greața, voma, durerile stomacale, diareea sau constipația. Preparatul este bine tolerat și este aprobat pentru utilizare la copiii cu vârsta între 1 și 6 ani. Comprimatele Gastrokind pentru copii înainte de utilizare sunt dizolvate într-o linguriță de apă. Durata de tratament cu acest preparat este de 3 - 6 zile.

Vreți să știți mai multe? Pentru aceasta vă va ajuta site-ul "Copilul meu – cu grijă față de sănătate” www.rebenok.co.ua.

Gastrokind – preparat pentru terapia de inițiere în tulburările gastrointestinale la copiii între 1 și 6 ani!

Gastrokind comprimate №150: producător DHU Arzneimittel GmbH & Co. KG (Germania), număr de înregistrare 16943 din data de 18.10.2011.

*Informație destinată specialiștilor medicali și farmaceutici pentru utilizare în activitatea profesională. Înainte de utilizare, citiți instrucțiunile. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Terapia de inițiere în tulburările gastrointestinale la copiii cu vârsta între 0 și 6 ani.

Forma farmaceutică: comprimate în flacoane №150.

Compoziție:
Arsenicum album D6 20 mg
Croton tiglium D6 20 mg
Okoubaka D4 20 mg
Veratrum album D12 20 mg

Substanțe auxiliare: celuloză microcristalină, talc, stearat de magneziu.

Grupa farmacoterapeutică: remediu homeopatic complex. Cod ATC: A03A X20.

Particularități farmacologice: înlătură tulburările cauzate de modificările în regimul alimentar la sugari (trecerea la amestecuri lactate, introducerea alimentelor complementare) și tulburările gastrointestinale funcționale la copiii mici, însoțite de meteorism, constipație, dureri abdominale, greață, vomă și diaree.

Indicații: tulburările gastrointestinale, cauzate de modificările sau dereglările în regimul alimentar (meteorismul, constipația și durerile din aceste stări); tulburările gastrointestinale funcționale, însoțite de durere, greață, vomă și diaree.

Contraindicații: hipersensibilitate la unele dintre componentele preparatului.

Reacții adverse: sunt posibile reacțiile alergice. La apariția oricăror reacții nedorite, este necesară sistarea administrării preparatului și consultarea unui medic.

Interacțiuni: nu sunt cunoscute.

Supradozaj: în caz de supradozaj, poate crește incidența reacțiilor adverse.

Condiții de păstrare: la temperaturi mai mici de 25°C.

Termen de valabilitate: 5 ani.

Statutul legal: fără prescripție medicală.

Înregistrare:
În Europa din a. 2002 Gastrokind.
În Moldova din a. 2011 Gastrokind.

Copii cu vârsta până la 1 an:

  • în caz de simptome acute – câte 1 comprimat peste fiecare oră, însă nu mai mult de 6 comprimate pe zi;
  • după ameliorarea simptomelor clinice – câte 1 comprimat de 4 ori pe zi.

 

Copii cu vârsta de 1- 6 ani:

  • în caz de simptome acute – câte 2 comprimate peste fiecare oră, însă nu mai mult de 12 comprimate pe zi;
  • după ameliorarea simptomelor clinice – câte 2 comprimate de 4 ori pe zi.

Durata tratamentului – 3 – 6 zile.

Comprimatele se administrează de preferinţă cu 30 minute înainte de masă sau peste 30 minute după masă, dizolvându-le lent în cavitatea bucală. Pentru tratamentul sugarilor, comprimatele pot fi diluate cu o cantitate mică de apă (de exemplu, într-o linguriță). 

La administrarea remediilor homeopatice este posibilă agravarea iniţială tranzitorie a simptomelor maladiei. În acest caz se recomandă reducerea dozei şi frecvenţei administrării preparatului, iar după regresiunea simptomelor nedorite – reluarea tratamentului în conformitate cu instrucţiunea pentru administrare. În caz de o agravare inițială pronunțată, însoțită de o toleranţă rea a preparatului, se recomandă sistarea tratamentului.

0

Pune o intrebare

To prevent automated spam submissions leave this field empty.