Atenție!
Această secțiune conține informații despre medicamente, din care publicitatea nu este cerut prin lege. Această informație este destinată doar pentru familiarizare, este cu caracter științifico-informațional și nu trebuie estimată drept Informație publicitară pentru un cerc larg de persoane. Conform legislației în vigoare, doar lucrătorii medicali și farmaceutici au acces la informația respectivă. Vă rugăm să confirmați dacă sunteți lucrător medical sau farmaceutic.

Tyrosur

Oricât de atenți suntem, în viața cotidiană se produc uneori diverse leziuni ale pielii – lacerații, zgârâieturi, escoriații, răni mai profunde, arsuri. Pentru a preveni infectarea suprafeței lezate sau a trata o infecție a rănii deja apărută, este important să aveți în trusa medicală a familiei un ajutor și salvator de nădejde, așa cum este, de exemplu, produsul medicamentos german Tyrosur, disponibil în 2 forme – gel și pudră.

Tyrosur* – un medicament eficient în tratamentul oricăror răni și arsuri la adulți și copii. Componentul activ de bază al produsului Tyrosur este tirotricina, un antibiotic local natural, a cărui avantaj semnificativ constă în faptul că nu are efecte toxice în organism, deoarece nu se absoarbe în sânge și acționează exclusiv în focarul de infecție, posedă un spectru larg de  acțiune antimicrobiană și de asemenea are efect distructiv asupra unor specii de fungi.

În afară de aceasta, spre deosebire de antibioticele sistemice, care de regulă încetinesc formarea în plagă a celulelor noi, ceea ce împiedică procesul de regenerare, Tyrosur accelerează procesul de cicatrizare a rănii prin purificarea profundă a acesteia, de asemenea stimulând precesele de granulație și epitelizare.

Tyrosur poate fi utilizat pentru tratamentul diferitor răni superficiale, eczemelor infectate, arsurilor, pentru accelerarea regenerării ulcerelor trofice, inclusiv în caz de varicoză și diabet zaharat.

Tyrosurtratamentul rănilor și arsurilor la adulți și copii!

Tyrosur gel: producător Engelhard Arzneimittel GmbH (Germania), autorizație de punere pe piață în  Republica Moldova Nr.17809 din 15.05.2012;

Tyrosur pudră: producător Engelhard Arzneimittel GmbH (Germania), autorizație de punere pe piață în  Republica Moldova Nr.17810  din 15.05.2012.

* Publicitatea unui produs medicamentos. Citiți prospectul înainte de utilizare și consultați-vă cu medicul dumneavoastră. Păstrați medicamentul în locuri ferite de accesul copiilor.

Autotratamentul poate dăuna sănătății Dumneavoastră.

Tratamentul rănilor și arsurilor la adulți și copii.

Forma farmaceutică:
pulbere cutanată (pentru uz extern) în flacon de 5 g

Compoziție: Tirotricină  1 mg/g

Excipienți: monohidrat de lactoză, macrogol, dioxid de siliciu înalt dispersat.

Forma farmaceutică:
gel (pentru uz extern) în tub de 5 g, câte 1 tub în cutie.

Compoziție: Tirotricină 1 mg/g

Excipienți: clorură de cetilpiridiniu, propilenglicol, carbomer, trometamol, apă purificată, etanol 96%.

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice pentru uz local. Cod АТС D06А Х08.

Indicații: răni superficiale cu eliminări nesemnificativ de exsudat, suprainfectate (leziuni erozive și ulcerative ale pielii și învelișurilor mucoase), cauzate de microorganisme patogene sensibile la tirotricină(eczemă infectată, inflamații supurative ale țesutului cutanat, arsuri).

Contraindicații: hipersensibilitate la substanțele din compoziție.

Efecte adverse: sunt posibile reacții alergice (senzație de arsură).

Interacțiuni: nu sunt cunoscute.

Supradozaj: nu s-au înregistrat cazuri de supradozaj.

Condiții de păstrare: la temperaturi de 15–25°С în locuri ferite de accesul copiilor.

Perioada de valabilitate: 3 ani.

Categoria pentru eliberarea medicamentelor: fără prescripție medicală.

Farmacodinamie: Tirotricina este o combinație de diverse polipeptide ciclice și liniare cu acțiune antibacteriană, care se formează în calitate de endotoxină a microorganismelor anaerobe formatoare de spori Bacillus brevis. Această combinația conține până la 70 – 80% tirocidine (decapeptide bazice ciclice) și până la 20 – 30% gramicidine(pentadecapeptide  neutre liniare).

Manifestă activitate în special față de bacteriile grampozitive Staphylococcus aureus, Staphylococcus haemolyticus, Streptococcus pyogenes, Streptococcus viridans, Enterococcus faecalis, Diplococcus pneumoniae, Corynebacterium spp., Neisseria meningitides, unele tulpini de Neisseria gonorrhoeae, trichomoniaze, și de asemenea față de unele bacterii gramnegative și multe specii de fungi, inclusiv Candida.

Tirotricina posedă acțiune bacteriostatică sau bactericidă dependentă de doză față de microorganisme precum Clostridia.

Eliberarea din interiorul celulelor bacteriene a substanțelor care conțin azot și fosfor determină eficacitatea produsului medicamentos. Similar detergenților cationici, tirotricina distruge membranele celulelor bacteriene.Efectul  tirocidinei nu se limitează la stoparea creșterii sau diviziunii celulelor, efectul bactericid al tirocidinei este determinat de efectul direct asupra peretelui celular al bacteriei.

Mai mult, gramicidinele formează canale conducătoare de cationi în membrana celulei bacteriene, ceea ce duce la pierderea de potasiu, care cauzează modificări ale concentrației intracelulare de cationi și în rezultat - citoliză.

Componentul gramicidinic ulterior cauzează decuplarea fosforilării oxidative din lanțul respirator.

Spre deosebire de antibiotice, la administrarea tirotricinei nu se observă rezistențe încrucișate ale microorganismelor. Datorită mecanismului de acțiune deosebit al tirotricinei, care lipsește la antibioticele sistemice, nu se formează rezistența încrucișată la medicament.

Produsul medicamentos Tyrosur gel/pudră accelerează procesul de regenerare al plăgii prin curățarea profundă a acesteia, dar și prin stimularea proceselor de granulație și epitelizare.

Farmacocinetica.Concentrații mari ale substanței medicamentoase au fost identificate în stratul cornos al pielii (după aplicarea pe o suprafață intactă) și nemijlocit în plagă.

Mod de administrare

Gel: gelul se aplică de 2-3 ori pe zi într-un strat subțire pe suprafața regiunilor lezate ale pielii. În răni și inflamații ale pielii de dimensiuni mici de pe suprafețele expuse ale pielii, de regulă nu este necesară acoperirea lor. În cazul leziunilor extinse sau a rănilor exsudative, se recomandă un pansament protectiv, care trebuie schimbat peste 1-2 zile.  

Pudră: se pudrează în strat subțire de 1-2 ori pe zi suprafețele afectate ale pielii, iar în caz de necesitate, se acoperă cu un pansament protectiv. Perioada de tratament se stabilește individual.

Este nevoie de precauție la utilizarea produsului pe suprafețele din jurul ochilor, deoarece acesta poate cauza o senzație de arsură.

Acest produs medicamentos nu este destinat pentru aplicare intranazală.

Perioada de sarcină și alăptare: nu există date referitor la utilizarea produsului medicamentos Tyrosur în sarcină și perioada de alăptare.  

Copii: în caz de necesitate gelul/pudra Tyrosur poate fi utilizat la copiii de orice vârstă.

0

Pune o intrebare

To prevent automated spam submissions leave this field empty.